Prietenie.Durere.Batalie.

Ieseam si priveam

acele suflete nevinovate
care plateau
fiecare ilegalitate
facuta de Ei.
Copii nu erau vinovati
de ceea ce se intampla in jur
ei doar vroiau sa fie vindecati
de boala care pandea imprejur
provocata de Ei.
Priveam si ma ingrozeam
cum rautatea concura cu naivitatea
si stiam
cine va triumfa.
Din umbra copacilor
aparu El
grabit sa intrerupa marsavia Lor.
Stingherit se zbatea sa ii salveze,
din bratele care ii atrageau spre sclavie si rautate.
Ingrijorata eram, nu pentru El
ci pentru copii care isi pierdeau puterile
in acel
lac al durerilor nemarginite.
Patima lor de a se insanatosi intrecea orice limita.
Dorinta lor de a nu mai simti acele ganduri obscure a eroilor nimiciti
ii facea sa uite de tot ce au invatat pe strazile inchise si friguroase,
de lectiile de viata acordate de El,idolul si eroul lor.
Iar in aceste clipe nici macar idolul lor nu ii putea salva.
Se zbatea si el cu boala incurabila care il macina de cativa ani ,
dar tacea
si nu spunea nimanui ce simtea.
In acele momente nu lupta doar cu acele bestii, ci cu fratii lui care nu acceptau tradarea,
trecerea lui,
de la rau la bine.
Nu ii ranea.Doar lupta, sa ii fie salvati amicii.
Daca ii pierdea,
nimic nu mai conta....
Ea nu era
acolo sa ii ofere dragostea.
Acel gand l-a facut sa fie mai puternic
facandu-l sa triumfe.
Fortele raului de aceasta data erau la pamant ,
iar gandul meu care spunea ca ei vor invinge
s-a infrant.Eram incredibil de fericita
chiar daca nu am avut niciun amestec.
Copii fugeau spre el sa il imbratiseze
iar El vru sa ii avertizeze,
de ceea ce urmeaza.

Nu era totul terminat.Era o lupta continua cu realitatea.