Ea s-a plimbat pe un drum pustiu si umbrit la lumina lunii. Privirea ii era goala iar fata umeda de la ploaia care cadea din cerul negru... Picaturile de ploaie erau ca niste licurici pe care ii ilumina Luna.
Inainta calcand pe poteca sinistra care ducea spre...nicaieri. Din padurea alaturata apareau oameni care cereau sa isi aminteasca ceea ce era dar nu mai putea... Vocile acelor oameni strapungeau linistea noptii si caderea melodioasa a ploii.
Dar nimic. A continuat sa mearga... Luna parea sa se sperie de situatia care s-a creat si a disparut. Lumina argintie care ii lumina drumul a disparut. Ploaia s-a oprit dar ea a continuat stiind de ceea ce va urma. A inchis ochii, a respirat adanc si a continuat ingnorand pe cei din jur.
Unii ii spuneau sa se opreasca altii sa continue. Nimic.
Tipetele celor din jur se ascuteau , natura s-a oprit. Timpul parea ca nu mai trece. Moment reuniri trecutului prezentului si a viitorului a sosit.
Nepasandu-i de nimic s-a avantat in gol.
Acum a auzit pe cei din jur, le-a auzit tipetele dar cadearea ii oferea o liniste sufleteasca mai mult ca perfecta. Amintirile i-au revenit si se derulau ca un film vechi. Durere nu a mai simtit... ci doar :
Ceva gol.
Ceva ireal.
Ceva ce nu exista.
Nimic.
Si aici chiar s-a terminat.
Caci ea a devenit o amintire.
Cu luna mi s-a intamplat ceva groaznic acum cateva seri, in somn mi-a venit ideea ca luna poarta doliu pentru ca intre timp cazusera toate stelele de pe cer , si ea se stingea usor ... odata cu ea am incept si eu sa lacrimez inconstient ... era atat de real in visul meu ...... doamne deci sunt un copiiiilll, ceva de speriat.....
RăspundețiȘtergereProfund.Dragut.Imi place.
RăspundețiȘtergere>:D<