Bells of freedom.

In ultimele zile, a avut o avalnsa de vointa de o forta nemasurabila. Era pur si simplu mirata de ceea ce putea sa faca. Acordurile de chitara pur si simplu zburau prin aer. Degetele ei jucau si dansau peste corzile micutei ei Hohner. Se bucura de reusita care a obtinut-o.
Se bucura ca in sfarsit a convins pe cine trebuie sa o lase sa mearga la anul la concert. Si poate chiar va ajunge.
Din partea cealalta nu o mai doare nimic. Nu mai simte nimic. A stiu de la inceput cum trebuie sa procedeze, ce sa ii spuna si cum sa inceapa sa il uite. Proces a inceput si este pe un drum bun care o sa se termine cat mai curand.
Stie ce are de facut. Stie ca nu are nevoie deocamdata de o mare iubire infinita din partea unui "el" . Nu deocamdata. Vrea sa termine "Omnifobia" . Vrea sa se joace si mai mult, si mai bine cu acordurile.
Incetul cu incetul ii dispare acea parte neagra. Si apare cea gri.
De asta a avut nevoie ea. De o ciupitura care sa o trezeazsca.
Acum cu mana pe inima poate spune ca e impacata.
In sfarsit a scapat de secrete. De remuscari.
In sfarsit e libera.
Totusi spera ca starea asta sa nu fie o simpla iluzie. Spera ca va fi totusi ceva de durata.

She is ringing the bells of freedom.