Doi ani.

Este o felie pentru fiecare ...

Au trecut acesti doi foarte repede. Mult prea repede. Cand ma apuca nostalgia ma pun si citesc postarile din anul trecut iar in minte imi trece gandul " cat de mult m-am schimbat"... Asa si este. Evolutia mea din acesti doi ani a fost foarte drastica. De la o fata cu o gandire pozitiva, care acum doi, trei ani nu putea sa gandeasca "negru", la o creatura boema, inchisa, suferinda, indecisa... Si nu regret nimic. Resemnarea cu ceea ce sunt vine de la sine.

Daca odata gandeam cat de frumoasa va fi viata, povestea in sine, povestea de dragoste... Iar acum... Hei, ce povesti? Ce suntem de fapt noi daca nu ceea ce spunea Paler" "noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica." Nu vad care e rostul sa ne amagim ca totul poate fi perfect cand nu se poate. Daca chiar exista un moment scurt de euforie mirifica, el se duce treptat si este sters de durerea pricinuita tocmai din faptul ca ai gustat dintr-un lucru care sti ca nu se va mai repeta si preferai ca totul sa ramana asa cum gandeai odata. Sa stii ca exista undeva, sa fie special si neatins de nimeni.Si de ce nu am sti asta de la bunul inceput?

Toti treptat ne indreptam spre prapastie, de aceea cu ganduri pesimiste sau optimiste eu spun sa ne traim viata asa cum e ea, neagra sau gri. Sa spunem "te iubesc" cand vrem. Sa plangem atunci cand ne vine sa plangem. Sa facem tot ce am visat vreodata. Sa incercam sa fim impacati cu sine.

Haideti sa nu gandim, sa nu simtim ci doar sa plutim pe valurile necontrolabile ale vietii si sa o lasam sa ne duca acolo unde ne e scris.

Dragostea exista. Dar sentimentul duce spre o rutina sufocatoare. Dar, chiar si in momentele in care ti-ai fi dorit sa nu iubesti, sa nu simti.... e o continua contrazicere.

Oricat de mult as acuza dragostea, acuz un sentiment fantoma. Acuz o tortura. Acuz un demon. Acuz propria fiinta care se m transforma intr-o fiinta sinucigasa, cu un ceas ticaitor iar fiecare sunet e o noua vena taiata, o noua picatura de sange varsata, o noua cicatrice....

Imi amintesc cum acum un an entuziasmul-mi era atat de ridicat...

Imi amintesc visurile si dorintele. Imi amintesc simpatiile. Imi amintesc perioada de care am crezut ca nu voi putea trece. Imi amintesc de "crush"-ul virtual.

Nu as putea sa uit.Nimic. Niciodata.

Hei, pe blog sunt eu asa cum niciunde nu sunt. Asa cum nimeni nu ma aude sau cunoaste.

Sunt eu, sunt scrierile mele,sunt preferintele mele muzicale, sunt durerile mele tiparite in fiecare postare.

Iar fiecare postare e ca o piesa de puzzle. Intr-un final,dupa mine, cand se vor aduna toate, va fi un complet. Voi fi eu.

In ultimul an, mi-am implinit un vis, o am pe a mea mica Hohner. Chitara dupa care am tanjit atatia ani. Nu e usor sa invat dar treptat si cu vointa totul se poate realiza.

Pe plan "profesional" totul mi-a mers asa cum mi-am dorit.

Iar visul meu de a detine scena mi-a fost implinit. Nu fiind cantareata, ci actrita. Iar satisfactia care o am fiind acolo nu se poate exprima in cuvinte.

Neimplinirea in dragoste cred ca avut mai multi factori pozitivi decat negativi. Loviturile si respingerile m-au conturat.

Nu mai vreau sa lungesc povestea despre mine caci cei care m-au citit in intervalul acesta de timp si-au dat seama cum stau lucrurile.

De data asta imi ramane doar sa va spun: nu uitati sa visati dar stati cu un picior in lumea reala. Daca din tot sufletul vreti o viata frumoasa, pavati-va strazile cu fericire, ajustati lumina si caldura Soarelui sa topeasca toata indiferenta care exista printre noi si cereti Lunii sa continue sa confere magie si protectie fiecarei povesti de iubire.

Aici nu e doar un "la multi ani" blogul meu. Ci eu un "la multi ani" tuturor care au avut rabdarea sa citeasca gandurile expuse, sa ma incurajeze sa nu ma dau batuta si care nu au incetat nicioadata sa ma sfatuiasca si sa creada in mine.

Va multumesc.

La multi ani !

...X.