Octombrie.

Octombrie a reusit sa readuca in mine sentimentul de care ma tem cel mai mult si pe care il ador in aceeasi masura. Este inexplicabila aceasta senzatie si singurul lucru care il stiu este ca exista.
Cumva, am reusit sa ma eliberez de o greutate care ma apasa de mai mult de un an dar stiu ca mai am ceva de facut si sa termin cu totul.Sau poate sa reincep.
Stiu ca nu mai trebuie sa simt nimic cand il vad si recunosc ca timp de un an am reusit sa il tin la distanta de mine si nu l-am vazut dar asta doar in speranta uitarii. Din pacate cred ca am gresit, pentru ca acum, revazandu-l mi-am dat seama ca nu totul era uitat,nu toate sentimentele erau moarte excluzand cea de dezamagire fiind ea unica care ma mentine pe o linie plana nelasandu-ma sa decad catre el, cel mai temut viciu al meu. Culmea e ca imi dau seama ca trebuie sa uit tot ce a fost bun si tot ce a fost rau, sa sterg cumva tot ce pot simti . Si chiar atunci cand ma straduiesc sa fac asta fiind pe punctul de a reusi, ceva se schimba lasandu-ma sa decad din nou si din nou. Incep sa cred ca e un complot impotriva mea.

Cat savurez momentele in care vad frunzele canzand pe pamant si ploaia lovind in geam.
Nu vreau sa treaca Octombrie. Prefer sa ma inec in propria melancolie decat sa ma prefac ca totul e in regula.
Dar stiu da totul va disparea sub un val de frunze moi si calcate de multime. Chiar si eu la un moment dat.