Ironie.

Ironia sortii.

Ieri am scris o postare despre dorinta de a-l revedea. Culmea, azi l-am revazut.

Dimineata, in drum spre scoala, mi-am pus castile in urechi si speram sa nu fie foarte aglomerat in autobuz.Era melodia "you give love a bad name" Bon Jovi, cand deodata vad un banner pe care scrie despre concertul la care nu voi ajunge.M-am intristat si am schimbat melodia. Eram cu privirea pierduta, uitandu-ma pe geam...

Pana la urma nu a fost aglomeratie si am ajuns repede.

Am scos castile si ma indreptam spre scoala. Ma gandeam cum ne va tortura profa la engleza.

Ridic privirea si la intrarea in scoala te vad. Ma opresc din mers si ma uit la tine ca si cum l-as si vazut pe Jon Bon Jovi in persoana. Eram absolut si total paralizata.Sper ca nu ai observat ca m-a socat venirea ta. Evident ca zambetul imi era deja bine desenat pe fata dar nu imi venea sa cred ca te vad.

Dar evident tot ce e frumos se si termina. Verdictul este clar dat : la noi in scoala nu vei mai fi. Iar vestea asta m-a cam demoralizat.Chiar daca stiam ca asta se va intampla totusi, nu mi-a picat nici de data asta usor.

E bine ca macar am sursa(fratele tau, colegul meu) de unde sa aflu ce se mai intampla cu tine.

Si nu, nu sunt indragostita.

Acum iau din nou totul de la zero.

Dar macar te-am reintalnit. Chiar daca nu am rezolvat prea multe.

P.s: m-am scufundat inca o data(tin sa cred ca nu e ultima data) in ochii tai.