Contrast.

"Am spus.

Am luptat.

Am simtit.

Am visat.

Am vazut."-ea.

Din pacate a cunoscut fundul acelui verde intuneric. A mers prin padurea luminata in fiecare seara de acea Luna care parea sa ii para rau de ceva. Parea ca regreta venirea ei si ceva din felul in care lumina, ii spunea sa plece. Dar ea era prea curioasa si a uitat ca nimic bun nu se poate intampla cu o fata dezorientata care umbla printr-un verde intuneric intr-o padure ca un labirint fara sfarsit. Dar ea nu stia asta. Nu stie ce i-a incurajat curajul si i-a dat vointa si taria de a merge si de a se rani printre tepusele care invaluiau fiecare planta din padure. Fiecare strop de sange, fiecare lacrima o imbarbatau sa mearga si sa ajunga la final. La un moment dat s-a obisnuit cu frica, cu durerea si cu dezamagirea. Dar pe cea din urma, nu o accepta. Zilele treceau dar lumina nu se facea. Luna continua sa stea nemiscata sus printre licuricii care parea sa o ameninte sa taca si sa ramana la stadiul de complice a distrugerii.

Fata a ajuns intr-un punct in care ranile au inceput sa i se infecteze iar durerea parea sa puna stapanire asupra tuturor simturilor.

"tot ce ne inconjoara e doar...materia. Si iubirea e o materie. Uneori apare sub forme in care o poti atinge, alteori apare sub forma astrului noptii. Il vezi. Stii ca e acolo. Dar stii ca pe zi ce trece se indeparteaza tot mai mult. Dar in continuare il vezi. Iar asta devine o continua tortura. "

In final, Luna a incetat sa mai fie pe cer. Iar despre fata. Nu s-a mai auzit nimic de ea. Tot ce se stie acum, in locul in care a fost vazuta pentru ultima oara, e ca au luat nastere niste minunati trandafiri negrii care infloresc in fiecare noapte la ora 00:31.