Ce-mi doresc e chiar ceea ce imi doresc si ceea ce trebuie?
Iar acum ce simt si ce vreau de fapt?
Stiu ca odata mi-am dorit sa il am, sa fie singur si doar pentru mine. Sa fie alaturi de mine cand imi e greu. Sa cantam atunci cand e Luna plina si sa uitam de agitatia care o aduce.
Sa fim doar noi doi sprijinandu-ne si iubindu-ne.
Sa il imbratisez strans atunci cand amandoi avem nevoie. Sa ma las hipnotizata de ochii lui.
Dar stai. Astea erau planurile mele.
Acum, el e singur. Ea a plecat.
Iar eu ce?
Voi fi poate urmatoarea care il va consola?
In care stie ca poate sa gaseasca sprijin?
Care stie sigur ca o sa o gaseasca atunci cand vrea?
Eu, fata din care el a facut ceea ce ea a acceptat si a devenit un nimic?
Nu vreau sa o vada pe ea in mine.
De ce am iertat odata, de ce am trecut peste marsavii, nu stiu. Nu pot sa-mi explic. Iar dragostea, nu poate fi chiar atat de oarba.
In continuare, de ce continui? De ce mai iert?
As putea sa fiu un om de nimic asa cu a fost el cu mine.
De ce nu pot?
In momentul asta sunt divizata. O partea nu il vrea, il detesta, iar cealalta, cu aceeasi putere il vrea si-l iubeste. Oare acum a inceput de fapt, reala lupta intre minte si inima?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu