Visul corupt
a reusit sa ma rapeasca
pe drumul lui neintrerup
lovit de durerea crunta
plin de abisuri colorate-
...iar trupul incepu sa-mi se zvarcoleasca.
Constienta-mi era testata,
muschii se odihneau
confundandu-se si ei
intr-un vis adanc.
Mintea lucra,vedea,analiza
dar nu-si aduna puterea
de-a reactiona-
...iar trupul incepu sa-mi se zvarcoleasca.
Lasata eram pe o pajiste pustie
cu nori care grabiti alergau
sus
sus
foarte sus
la capatul vidului.
Nimic nu se vedea
infinitatea parea invizibila,
iar mintea se trezea,speriata si zbuciumata-
......iar trupul incepu sa-mi se zvarcoleasca.
Lacrimi albastre cadeau-n vale,
euforia durea tot mai tare,
muschii prea odihniti erau
cand de-odata se ridicara
pornira la drum
si observara ceva.
***
O florea mica le sedea-n cale,
o floare unica si nemaintalnita.
M-am aplecat cu intentia de a o lua
si jur
jur
ca eram pe cale sa o iau
si sa o tin doar pentru mine
dar petalele ei de ciocolata
m-au facut sa clachez-n fata-i
iar decizia reconsiderara era...
Nu aveam dreptul sa o iau
si o topesc cu gheata din mine,
chiar daca poate contopirea
benefica se dovedea sa fie.
iar timpul e infinit!
RăspundețiȘtergere