Lupta.

Totul a fost frumos dat peste cap.
Vis.
Acum, datorita acelui vis banal si idiot, nu ma pot concentra la teatru. Partea in care joc cu el. Il privesc in ochi,il laud cu replici clare si deodata,gura vorbeste fara vointa mea, notiunea timpului dispare, uit unde ma aflu si ma pierd in ochii lui. Il iau de mana,publicul stie ca ii multumesc ca exista si ca e un sfant dar e un pic mai complicat in realitate si imi amintesc ca asa i-am luat mana si in vis.Ce realitate? Despre ce realitate vorbesc eu?
Aud voci,voci in departare,simt ca ma imbata parfumul lui avand senzatia ca ma pierd. Vorbesc. Recitez. Si simt caldura mainii lui atingandu-mi umarul. Vorbesc si ma blochez. Mi se face cu mana ca trebuie sa ma trag,dar picioarele nu ma asculta. Incerc sa ma dezmeticesc si sa ma eliberez de vraja dar e in zadar. O noua privire,o noua atingere. E totul ca in acele nisipuri miscatoare. Cu cat mai mult te zbati sa te salvezi, cu atat mai mult te adancesti impiedicand posibila salvare sa fie realizabila.
Un vis atat de asemanator cu realitatea si totusi cu notiune total diferita de aceasta.
De data asta voi lupta.
Nu pentru. Ci impotriva sentimentului.
De data asta nu pot lasa sa ma invinga. Caci de o face,sunt in mare parte....pierduta.