Nu este deloc amuzant atunci cand nu iti gasesti cuvintele, iar limba pare ca s-a incalcit si nu da semne ca se va descalci prea curand.
Din nou si ca de obicei un vis stupid si o realitate inspida.
Bun, sa zicem ca un vis a murit, amintirea ii traieste dar realitate e aici, si e mai vie ca niciodata. Deci de ce nu se intampla nimic? Reformuland: ce nu pot face nimic? De ce paralizez in preajma-i? Trec pe langa,te studiez,intorc capul si ma meditez. Trec din nou, ma uit si cad pe ganduri.Caut detalii de care sa ma leg si vad doar ochii si ma pierd. Zambesc. Ce frumos e inceputul. E ca senzatia aceea dupa ce primim anestezia. Nu simtim nimic in acel loc iar in stomac ne roade ceva, nestiind cum va fi dupa ce trece efectul.Fix, asta ma intreb si eu? Cum va fi de data aceasta si cat de mult va tine "amorteala asta"?
Unde imi sunt cuvintele atunci cand am cea mai mare nevoie?Doar ele ma pot ajuta.
O sa mai astept putin...
Nu trebuie sa-ti fie frica.
RăspundețiȘtergerePrepusti se, sto bi rekli Srbi :))
:*
nu cred ca puteai sa gsesti o poza care sa sublinieze mai bine starea descrisa in cele cateva randuri. cred ca trebuie sa iti aduni toate puterile sa mergi mai departe si sa iti gasesti din nou cuvintele
RăspundețiȘtergereRainbow,
RăspundețiȘtergereprepusticu se ako treba. :*
Alexandra,
RăspundețiȘtergeremultumesc.
Incet, mi-am luat inima in dinti si am simtit cum cuvintele se zbat sa iasa. And I found my tounge :))