Durerea existenta nu se mai sfarseste.Cap. 6

Capitolul 6

Asimilare

Iubirea este cel mai minunat sentiment, cel bun antidot, cel mai dulce drog. Este un paradis urmat de un abis al suferintei.Iubirea este cea care ne ajuta sa continuam si sa gasit rost la ceea ce ne dorim.Este un sentiment confuz , inexplicabil. Chiar face minuni.

S-au intors cu totii in cartier.El s-a inchis in camera neschimband o vorba cu cei mici.Era confuz. Nu mai stia ce simte. Parca totul deodata a devenit mai frumos, ziua mai luminata,natura mai vie camera mai curata... Totul era mai frumos, mai placut, mai sensibil.Se puse in balansoar iar in minte ii aparu zambetul ei dulce, chipul ei angelic, ochii sau ciocolatii, parul ei natural cum flutura in vant,parca jucand pe notele care le canta, vocea ei copilaroasa si suava.
Falcile deoadata i se inclestara. La confruntarea acestor ganduri sesiza ca o iubea.

***

Seara care a venit nu a putut sa adoarma din cauza ei. Nu era acum momentul sa se indragosteasca. Razbunarea trebuia sa fie pe primul loc. Dar parca nu vroia sa dea drumul acestor sentimente.In realitate, nici daca vroia nu o mai putea uita pe Leila.I s-a infipt in suflet ca sageata care strapunse inima surorii sale si a prietenului sau. Era un camp de lupta.El era legat iar Hamada o capturase pe Leila si o aduse in fata lui sa vada moartea ei neputand sub nici o forma sa o ajute. Inima Leilei a fost strapunsa de sageata care la capat avea simbolul Raului. Cloud incerca sa se elibereze din lanturi sa o salveze. Dar...
Deoadata se trezi transpirat , speriat si trist. Lacrimile suroiau din ochii lui.
Atat de real paru visul...
Acum constatase ca nu poate fi cu Leila. Nu putea sa permita ca raul si durerea sa se abata peste viata ei. De ce trebuia sa viseze un asemenea... cosmar? De ce macar ceva in viata lui nu putea sa fie bine?
De ce acum?
A iesit din camera si s-a dus la locul in care a vazut-o pentru prima data. Facea niste pasi marunti simtind de parca zbura...
Locul in care a fost scena improvizata, l-a facut sa se cutremure. Dragostea o traia ca pe un sentiment puternic. Impactul care avea pe el , era ...dureros. Nu putea sa o traiasca cum faceau si altii.
Cineva puse mana pe umarul sau.
A intors repede capul iar mana o puse pe sabie. Ochii sau au vazut pe cine trebuia.
Era Leila, stralucitoare ca pana acum.
-Heei!- spuse printr-un zambet copilaros.
El ramase incremenit cand a auzit din nou vocea eu.Statea cu ochii atintiti uitandu-se in ochii ei. Leila s-a rusinat putin si a coborat chipul in pamant pastrand un zambet discret.
-Ce cauti aici?-il intreba vrand sa sparga linistea dintre ei.
El se oprii sa o priveasca iar privirea o arunca pe imprejurimi; trase aer in piept si pe chip i-a aparut un zambet.
-Sincer...nu stiu...speram sa te revad.
-Iar dorinta ti s-a indeplinit.
-Se pare ca da.
Rase amandoi.
Cerul s-a intunecat iar ploaia a inceput sa picure.
-Cred ca ar trebui sa ne adapostim , ploaia se v-a inteti. Daca vrei hai in cartier deoarece presupun ca e mai aproape decat casa ta.
-Hah....-fata ramase pe ganduri-...ai dreptate.
Si pornira la drum dar din pacate ploaia i-a prins din urma.