Durerea existenta nu se mai sfarseste.Cap. 7

Capitolul 7

Cunoastere

Tradarea este cel mai dezgustator lucru care il poate face o persoana.Tradarea este cea care te doboara,te umileste, te face nebun.Si doare mai mult decat orice pe lumea asta.Se poate ierta, dar niciadata nu se uita.Ramane acolo intr-o rana nevindecabila a sufletului.

Cloud deschise usa si o pofti inauntru.
-Stai pe pat pana fac eu rost de niste paturi.
Erau uzi leoarca...In timp ce lua paturile se gandea la „plimbarea” romantica prin ploaia torentiala care i s-a alaturat. Din nou era fericit. De fiecare data cand era ea prin preajma, se simtea mult mai bine. Dar nu putea sa uite nici o clipa pierderea celor doua fiinte iubite. In plus durerea de mana i se intensifica la rece.
Nu numai el suferea.
Aduse 2 paturi si o invelii bine pe Leila care statea pe pat ghemuita pe pat cu fata total schimbata si tremura intr-un mod ciudat.
-Hei... este bine?-o prinse de brate iar ea se cutremura si mai tare.
Il privise in ochi iar lui i se parea ceva cunoscut in privirea ei.
-Iti aduc apa? Te ajut cu ceva? Raspunde-mi te rog, nu ma speria! –vocea lui tremura de frig si frica.
-In-cal-zes-te-ma... – Leila a inceput sa transpire iar febra isi facu simtita prezenta.
Cloud nu stia ce sa faca si o lua in brate. Vroia sa o incalzeasca cu caldura trupului sau. Era o imbratisare puternica si plina de emotii. El simtea ceva ce nu credea ca o sa simta vreodata. Nu se mai stia cine se cuibarise in bratele cui. Era o protectie reciproca care o simteau.In ochii lui albastrii se vedea iubirea si implinirea. Stralucirea ochilor sai era o alinare pentru orice suflet.Au stat imbratisati un timp indelungat. Se simteau foarte bine unul cu celalalt.Ea a fost ceea ce Cloud isi dorise mereu.
Dragostea la prima vedere...
Leila s-a oprit din tremurat iar febra ii scazuse. El observa imediat si o intreba:
-Esti mai bine?
-Cred ca da.
Se retrase din bratele sale si il privi in ochi.
-Iti multumesc. Nu stiu ce mi se intamplase. Din cauza frigului si a ploii am inceput sa tremur asa...De obicei sistemul meu imunitar e foarte sensibil la factorii externi.
Rase amandoi.
-Ar trebui sa ne cunoasteam mai bine.Stau aici cu tine dar...nu...te cunosc.Dar...(privirea o intoarse spre cealalta parte a camerei) in ciuda acestui fapt, ma simt foarte bine cu tine in preajma.
-Sentimentul e reciproc.-zise Cloud . Dar ai dreptate. Cum de ai ajuns sa cunosti acesti copii deosebiti?
-Am auzit de ei si de suferinta lor si de atunci am decis sa ii ajut.
-Aha...deci sa inteleg ca locuiesti in oras.
-Mda. In oras am reusit sa imi cumpar o chitara si singura am reusit sa invat sa cant. Nu imi fac o cariera din asta ci pur si simplu o fac pentru mine.Cantatul ma face sa ma simt mai bine.Am continuat scoala dar revolutia din oras a facut ca toate scoliile sa se inchida. Iar acasa nu putea nimeni sa ma ajute cu studiile...
-De ce?
Pe chipul ei aparu o dara de furie si durere.
-Parinti mei au fost ucisi...ochii i se umplura de lacrimi.
-Iarta-ma te rog. Nu stiam de asta.Imi cer scuze.
-Nu-i nimic , nu esti tu vinovat . Dar totusi eu cred ca ar trebui sa plec. Timpul trece mult mai repede cand sunt cu tine.
-Nu nu nu... imi pare rau dar pe vremea asta nu te las sa pleci. In plus deja sa innoptat iar sa ajungi acum in oras ar fi foarte periculos
-De ce iti faci atatea griji pentru mine?
-Asta nu conteaza acum.
-Deci, eu ti-am spus cate ceva despre mine acum spune-mi tu.-fata lui deveni mai rigida .
-Leila, povestea mea este una trista si e plina cu amintiri care dor. Nu as vrea acum...
-Inteleg.
Ea stia povestea lui de viata la fel de bine ca si el.Era un lucru ciudat sa il intrebe dar parca vroia sa afle din gura lui adevarul.Vroia ca sa fie ea cea care ii va sterge lacrimile , cea care il va consola.
Au stat toata noaptea la povesti.Au ras impreuna si asa au si adormit.Ea cu capul pe picioarele lui si el pe picioarele ei. Era ca semnul ying-yang.

~Va urma~